Tipărire

Transilvania de Nord

Cuprinde zonele folclorice ale Oaşului şi Maramureşului cu o manieră de dans cu totul aparte, cu paşi mărunţi şi tropotiţi a căror trepidaţie se transmite întregului corp şi

11.Transilvania de Norddetermină stilul de dans din zona respectivă. Jocuri caracteristice sunt: Roata oşeneasca, Tropotita, Bărbătescu maramureşean.

Formulele ritmice ale paşilor au multe accente şi sincope realizate prin bătăi cu toată talpa piciorului şi prin schimbarea greutăţii corpului de pe un picior pe altul. Corpul execută mişcări mici, scuturate, cu o ţinută dreaptă, în timp ce picioarele execută sărituri pe verticală, cu bătăi de pinteni în aer şi pe podea.

În Maramureş hora sau jocul este organizat în casă sau în şură. Jocul bărbaţilor poartă numele De sărit sau De băut, iar în unele situații, cei mai buni dansatori interpretează un vechi joc haiducesc denumit, ”Jocul lui Vili”. Instrumentele specifice acestei zone sunt: cetera (vioara), contră (vioară pentru acompaniament) şi zongora (chitara).

În Ţara Oaşului jocul poartă numele de „roată” atunci cind este jucat numai de flăcăi, „danţ” atunci cînd sunt şi fete şi „mireseşte” atunci cînd este jucat de fete la nuntă. Caracteristic pentru acest joc popular este îmbinarea dintre bătăile palmelor, ritmul picioarelor şi ţîpuriturile care determină un acompaniament specific acestei zone. În Oaş jocul este acompaniat de vioară, acompaniată de gordună (un contrabas de marime mică).

Art Line Dance

Dansul tradițional românesc, este de veacuri, într-un permanent proces de creație, de păstrare și de transmitere din generație în generație ca și limba maternă. De aceea, Școala de dans... Mai Mult

Contact Info

Tel: (+40) 0742 082 832
Această adresă de email este protejată de spambots. Trebuie să aveți JavaScript activat ca să o puteți vedea.
Adresa: Str. Panduri, nr.71, et 1, sector 5 Bucuresti (deasupra fostului restaurant Vioara rosie)

harta